Ce ai face daca ai avea doar cateva ore de trait?

Probabil o intrebare inoportuna pentru cei care visam, avem planuri, proiecte de durata….

Totusi, ce ai face cu ultimele ore din viata?

In Evanghleia dupa Ioan capitolul 13 este prezentata ceea ce se numeste ultima Cina a Mantuitorului, cu cateva ore inainte de arestare si apoi crucificare. Mantuitorul stia ca sunt ultimele ore din viata pamanteasca si ni se spune ca i-a iubit pe ai Sai si i-a iubit pana la capat v 1. In cele ce urmeaza as dori sa vedem cum se manifesta iubirea consecventa a Mantuitorului si care este impactul, cum amprenteaza aceasta iubire existenta ucenicilor respectiv a noastra.

Face abstractie de propriul statut v. 3-5

Mantuitorul este una in esenta cu Tatal si Duhul, nu dumnezeu ci Dumnezeul. Toata istoria Universului, micro si macrocosmosul sunt opera Lui, “are toate lucrurile in maini” ceea ce inseamna ca are toata auroritatea posibila nu doar puterea. Cu toate acestea spala picioarele unor pescari din Galileea. In cultura Orientului de atunci erau cateva reguli, cutume, cu privire la spalarea picioarelor. Daca cel care te vizita era inferior ca statut social ii puneai la dispozitie apa, ligheanul si un stergar urmand ca el sa se spele. Daca era egal ca statut social, puneai un rob sau pe cineva din casa sa-I spele picioarele. Daca iti era superior trebuia , ca gazda, sa-i speli picioarele. Intelegem acum ezitarea lui Petru ca Mantuitorul sa-I spele picioarele. Mai este un element tulburator in aceasta naratiune si anume verbul a incinge v. 4. Era actiunea prin care un animal era injugat, pus in jug. Chiar daca este un alt context dar ca atitudine similar, in Filipeni 2:4 ni se spune ca Mantuitorul s-a dezbracat pe Sine Insusi luand chip de rob (a renuntat la orice reputatie, s-a golit..) Cat de inoportuna apare pleiada de titluri, functii langa numele ce-l avem, uneori greu de distins.

ubirea consecventa a Mantuitorului nu este un discurs demagogic, de circumstanta ci actiune asumata cu tot ce inseamna aceasta. El nu isi pierde din autoritate v 16 Robul nu este mai mare decat domnul sau ci dimpotriva la picioarele ucenicilor Mantuitorul ramane Dumnezeul intrupat, Logosul schimbator de istorie.

Face abstractie de statutul ucenicilor v. 3, v.6, v.12a,

Cine sunt ucenicii? Simpli pescari, necarturari (agramatos), oameni de rand, ezitanti. Cu exceptia fiilor lui Zebedei, cu o conditie sociala cel mult obisnuita. Iuda Iscarioteanul Il vinde pentru 30 de arginti, Petru pentru nimic, Natanael circumspect chiar ironic, Toma un pragmatic prin excelenta, toti, cu excepti a lui Ioan, fug cand Mantuitorul este aresta si apoi batut, rastignit. Iar Mantuitorul, care aude zgomotul gandurior noastre stie absolut totul despre ei . Cu toate acestea, le spala picioarele facand abstractie de ce sunt si fac, privind la ce vor deveni si vor face. Cand te asezi la picioarele cuiva sa I le speli nu ai cum sa-I vezi galoanele sau lipsa lor.

“Vreau sa iubec pe fratii mei
Cu tot ce am in piept mai scump
Vreau sa doresc tot ceru’n ei
Dar sa-I iubesc asa cum sunt”
Costache Ioanid

Iubirea consecventa a Mantuitorului nu ia in considerare pozitia sociala a celor slujiti, nefacand discriminare, nici macar discriminare pozitiva. El este acelasi pentru toti in dragostea lui pentru ei, deoarece la piciorul Crucii pamantul este intotdeauna neted. Pentru el nici unul nu este mai egal decat ceilalti.

Impactul este unul cat se poate de evident, impact cu care Mantuitorul ii provoaca “Intelegeti voi ce v-am facut Eu” v.12 Ei devin slujitori, nu slugi, innobiland in acelasi timp acest statut perceput si atunci si acum in termeni peiorativi. Acest “voi sunteti datori” v 14 devine mod de viata pentru ei, neexistand alternative. Ei si apoi ceilalti urmau sa devina “robii vostri pentru Isus” ,din cauza lui Isus (trad. literala) 2 Cor 4:5 In pragul Sarbatorii mortii si invierii Regelui Slujitor este timp de evaluare, introspectie a ceea ce suntem si vrem sa facem. Nu cumva oare ne-am indepartat de iesle, de Cruce, prea mult, imprumutand din gloria efemera a lumii?

Daca as mai avea cateva ore de trait, ce as face cu ele? Mantuitorul nu a tinut un discurs, nu a prezentat esenta a tot ce i-a invatat pe ucenici pana atunci ci a continuat sa-I iubeasca neconditionat, crezand in schimbarea si ulterior dedicarea lor totala.

Sursa: Mersul Vremurilor

Ce are a face caracterul cu puterea?

Mă gândesc de ceva vreme la putere. Puterea care te autorizează. Cea care face din tine un lider. Ce este puterea? Ceea ce văd în jurul meu, mai ales în politică, nu mă convinge. Eu asociez puterea cu un caracter frumos. Unde vezi caracter ales la politicienii noştri? Sau la patronii noştri?
Oare de ce în lumea în care trăim azi nu se mai pune preţ pe valoare? Oare de ce azi contează „puterea” pe care o dă un buzunar burduşit de bancnote, dacă se poate, străine… aşa că suntem bombardaţi de nulităţi agramate care se erijează în lideri pe toate posturile de televiziune şi în toată mass-media?!
Aceştia sunt oamenii care ne reprezintă? Aceştia sunt oamenii care ne conduc? Aceştia sunt oamenii în a căror mâini stau destinele noastre?
Am văzut azi dimineaţă un film care demasca goana omului contemporan după senzaţional. Descria descoperirea filmului original de la Roswell şi apoi distrugerea lui, mascarada care a urmat în încercarea de a câştiga un ban în plus speculând foamea omului după dramatic. Filmul surprinde foarte bine spiritul de turmă şi lipsa de discernământ a omului de rând, felul în care autorităţile maschează lucruri pe care muritorul nu trebuie să le ştie pentru că n-ar ştii ce sa facă cu ele… cum să le explice, cum să le administreze.
Căutând pe internet definiţii ale puterii, am găsit câteva maxime şi citate din diverşi autori care m-au ajutat să stabilesc câteva jaloane în gândirea mea.
Abraham Lincoln spune: „Aproape toţi oamenii rezistă nenorocirilor. Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere.”
Asta am experimentat-o şi eu deseori. Am tot auzit că un om care suferă îşi şlefuieşte caracterul sau cam aşa ceva, dar adevăratul caracter al omului poate fi văzut numai când are putere: ce va face cu ea, cum se va purta cu alţi oameni? Albert Einstein este de părere că ar trebui să încercăm să fim oameni de valoare şi nu neapărat oameni de succes. Aş fi curioasă câţi din parveniţii de azi ar fi de acord cu el.
„Aceasta este puterea - să ţii în mâini frica altcuiva şi să i-o araţi.” spune Amy Tan şi eu tind să-i dau dreptate. Cam aşa sunt văzute lucrurile pe la noi. Şi atunci ce să facem? Să trăim într-un asemenea compromis grosolan care ne dezumanizează şi distruge valorile în care credem sau să ţinem fruntea sus cu riscul de a nu reuşi nimic în viaţă, după standardele care ne definesc ca oameni de succes?
Aşa că m-am gândit mult la ce spune David Brink: „Un om de succes este acela care poate construi o fundaţie solidă cu cărămizile pe care alţii le aruncă în el.”
După ce principii mai trăim azi? Sau, oare mai avem principii? Lăsăm mereu pe alţii să ne spună cum să trăim sau ce să facem sau trăim aşa cum ştim că e bine, facem lucruri care ne-ar ajuta să ţinem mereu fruntea sus?
Până la urmă puterea, ca mulţi alţi termeni, capătă în secolul nostru cu totul alte conotaţii decât cu ceva vreme în urmă, deşi dacă stau bine să mă gândesc, întotdeauna au existat excepţii care să confirme regula.
Piramida lui Maslow are pe ultima treaptă autorealizarea sau împlinirea nevoilor spirituale. Aş fi crezut că un om care tinde către realizare personală are şi valori care să-l motiveze, dar din ce văd, societatea se îndreaptă vertiginos către anularea principiilor şi valorilor sănătoase. Am eludat valorile familiei, am anulat legea care spune că sexul are parteneri de două genuri şi milităm pentru drepturile homosexualilor, am ignorat libertatea individului de a-şi alege religia, am impus „standarde” de neatins din punct de vedere material pentru a confirma statutul de om realizat, bombardăm tinerele generaţii cu imagini pline de vulgaritate, le dăm liber acces la imoralitate susţinând lipsa valorilor cu exemplul personal a unor „vedete” adulate. Ironizăm sinceritatea şi deschiderea, transparenţa în relaţii şi în viaţa publică sau politică promovând lipsa de educaţie şi parvenitismul.
Şi vrem să ne fie bine!
Ce este puterea şi ce facem cu ea? Nu avea dreptate Lincoln „Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere”? Oare s-a răsturnat lumea cu susul în jos sau aşa a fost mereu şi n-am văzut eu? De vreo 20 de ani mă întreb dacă soluţia este trăirea sub un glob de sticlă sau confruntarea acestor mizerii care ne otrăvesc viaţa transformând-o în iadul pe pământ?! Cum să faci asta când publicarea într-un blog personal a unei păreri personale atrage după sine proces în instanţă? Ce s-a întâmplat cu libertatea cuvântului într-o ţară care se crede şi se declară liberă? Cum să crezi că eşti într-o ţară liberă când cei aleşi să te conducă te manevrează după bunul lor plac încât începi să te îndoieşti de integritatea ta mintală atunci când ştii că lucrurile sunt într-un fel şi când ieşi din casă le vezi întoarse pe dos şi pare că nimeni nu se miră. Nimeni nu ia atitudine… nimeni nu încearcă să facă ceva… toţi se uită ciudat la tine ca şi cum ai fi vreun ciumat?
Încotro ne îndreptăm?

Sursa: adouasansa

Codul bunelor maniere vs codul proastelor maniere

Societatea contemporana este marcata de o lipsa acuta de respect fata de cel de alături. Obrăznicia a devenit un fel de cod uzual de relationare, începând de la lipsa de respect pe care ti-o arata angajatorul, pana la atitudinea de persoana ofensata a vânzătoarelor din anumite magazine care se simt deranjate de întrebările tale cu caracter informativ asupra produselor pe care le comercializează.

Arta replicii si conversatiei agreabile a devenit un capitol al codului bunelor maniere rezervat doar persoanelor cu pretentii academice, specifice înaltei societati. Prin conversatia agreabila înteleg acel tip de conversatie in care conlocutorul ne acorda un dialog civilizat lipsit de injurii, atitudini grobiene, atitudini menite sa ne creeze complexe de inferioritate.

Nu cu mult timp in urma am purtat un dialog cu o persoana, care isi sublinia convingerile profunde religioase, dar care datorita unor viziuni putin diferite, mi-a comunicat niste apelative injurioase, prin care isi exprima clar punctul de vedere. Desigur când cineva isi afirma convingerile profund religioase implicit isi afirma capacitatea de a purta o conversatie agreabila, in care eventualele contradictii de viziuni si le exprima in termeni non injurioti, eventual încercând sa isi explice punctul de vedere intr-o maniera in care interlocutorul sa fie determinat sa accepte acea viziune.

Esenta crestinismului se rezuma la dragostea fata de aproapele tău, lucru pe care C.S.Lewis il traducea prin empatie. Empatia este o forma de intuirea a relitatii realizata prin identificare afectiva. Empatia conducând la întelegerea si respectarea celui de langa tine in maniera in care noi ne dorim sa fim respectati si tratati. Este cea mai înalta forma de respect si întelegere pe care cineva ne-o poate oferi. De fapt crestinismul implica o relatie bidimensionala materializata printr-o corecta raportare la Dumnezeu, raportare realizata prin credinta si ascultare, subordonare si prin raportare la cel de langa noi intr-o maniera empatica

Cele doua planuri implicate sunt bideterminative, primul implicându-l pe cel de-al doilea si reciproc. Lipsa empatiei in relatie cu persoana de alături exclude subordonarea fata de Dumnezeu, dar subordonarea fata de Dumnezeu implica adoptarea unei atitudini empatice fata de cel de langa noi.

In alte cuvinte o atitudine de respect manifestata prin politete si lipsa de expresii injurioase nu tine in speta doar de nivelul de educatie, ci de dorinta de a respecta pe cel de langa tine, iar un crestinism lipsit de respect schimba dramatic definitia si sensul de statut religios, cele doua contravenind puternic.

Sursa: Un pas spre Infinit